Citim ce am scris despre Noi Înșine...

Știu că existi... 

Sunt rătăcit pe undeva, prin pustiul acestei lumi pe care o găsesc în fiecare dimineață, mai goală și mai străină decât ieri. M-am săturat! Am plecat fără să privesc în urmă. M-am îndepărtat cu indiferență alergând în căutarea himerei libertății și a fericirii sau poate doar din curiozitate am plecat să văd cum e dincolo, să cunosc lumea și în cântecul pe care îl fredonam ușor se simțea totuși un fior ciudat de neliniște. presimțeam oare că undeva nu prea departe, dezamăgirea își țesea cu migală eșecul?

Un timp mi-a mers bine, mi-am făcut în scurt timp prieteni, prieteni mulți fără griji, care știau să râdă și să se veselească, știau să fie alături de mine la bine și la... Prietenii mei râdeau mereu... Aveau pe față un zâmbet, jumătate hidos, jumătate fals și nu-mi era prea clar dacă râdeau cu mine sau de mine, dar oricum, reușeau să mă facă și pe mine să fiu vesel. Eram tânăr, eram liber și părea că nimic nu-mi poate umbri fericirea, aveam succese, popularitate și un viitor roz. Eram întotdeauna în centrul atenției și mereu primul și îmi spuneam că veșnic va fi așa. Apoi, într-o clipă, castelul meu fragil clădit pe iluzii s-a prabușit și nu pot să-mi explic cum, dar dintr-odată am descoperit ce goale-mi sunt buzunarele, ce gol mi-e sufletul, succesul meu s-a transformat în minciună iar prietenii mi-au întors pe rând spatele. Am devenit încetul cu încetul singur. Tot mai singur, singur de Dumnezeu, singur de oameni. singur de sentimente și remușcări și de nevoi, singur de durere, chiar singur de propriile vise și aspirații. Ajunsesem atât de singur, complet gol, că nu-mi recunoșteam imaginea din oglindă.

DA, ați auzit bine.

De aici a început calvarul vieții mele și prietenia cu alcoolul. Am băut vreo 22 de ani, din adolescență, să am curaj, să fiu mai distractiv, să înving timiditatea, fără să îmi dau seama că băutul meu a devenit o necesitate. La 22 de ani am suferit un accident, tot din cauza băuturii, care m-a marcat toată viața ajungând să mă desconsider, spunând că sunt un handicapat, un inutil societății. Continuam să beau. În băutură-mi găseam refugiul. Mai multe desfaceri de contracte de muncă. marginalizat de familie, ocolit de cunoscuți și prieteni. Mai multe internări pentru dezintoxicare. Nu mă interesa altceva în afară de alcool. Banii se evaporau pe alccol și munceam doar pentru o jumătate sau pe un pahar. Ușile care ascundeau alcool în casă pentru mine se deschideau forțat. Cu două tentative de suicid, tot pe fondul alcoolului. Mă complăceam în această viață de azi pe mâine.

 Nu cunoșteam că alcoolismul este o boală. Eu eram mare și tare, eu aveam dreptate în toate, nu acceptam să fiu ajutat, până când un prieten din copilărie, care mi-a fost și tovarăș de pahar, ca mai târziu să-mi ajungă naș, mi-a vorbit la un pahar de tărie, că la spitalul de neuropsihiatrie este un grup care te ajută să te lași de băut. Mahmur, după o noapte de dezmăț în aburii alcoolului, dimineața am pornit spre spital, ajungând la secția doamnelor doctor Schmit și Cristiuț. De dânsele am fost îndrumat spre grupul AA, dar nu am receptat mesajul și am continuat să frecventez barurile din împrejurimile spitalului, continuând a-mi face zile fripte mie cât și celor care încercau să mă ajute. De la portar, infirmiere și personalul medical, cât și bolnavilor le stricam buna 

“ Nu cunoșteam că alcoolismul este o boală. Eu eram mare și tare, eu aveam dreptate în toate, nu acceptam să fiu ajutat...“

dispoziție, fiind mereu tot afumat. Cu toate că un an și jumatate am frecventat și la fiecare meeting eram aburit, am fost tolerat, poate de milă. Cu toate discuțiile pe care le-am avut cu doamnele doctor cât și cu asistentele Anca, Ana-Maria, Ramona, rezultatul a fost paharul.

Până în iarna anului 1993, revenind după o abstinență seacă, la meetingul din acea zi, am recunoscut ca sunt Liviu, alcoolic, iar cei 15-18 din sală au început să bată din palme. Dar vă spun cu toată sinceritatea că nu am cunoscut că sufăr de o boală numită alcoolism. La acest grup am ajuns să îmi văd greșelile și să le înlocuiesc cu fapte bune. De atunci am simțit o despovărare. Viața mea a luat o altă turnură, După o trăire în nori și ceață, soarele râde din nou pe fața mea.

Simt că trăiesc, mă bucur de viață. Mi-am recâștigat încrederea familiei și stima celor ce mă diprețuiau, neîncrederea în mine, că pot fi util și de a dărui și altora ce am primit fără bani și fără plată.

În  luna ianuarie a acestui an am împlinit 20 de ani în abstinență.

Liviu

Ultima modificare Miercuri, 14 Ianuarie 2015 16:26
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Postare articole

Pentru a adăuga un articol trebuie să te loghezi aici

Dacă dorești să te implici și nu ai cont... inscrie-te aici

Stai in legatura cu noi

Inscri-te aici si primesti in casuta ta de mail articole din revista noastra! Bucura-te de abstinenta cu Noi Insine. Nu vom folosi si nu vom furniza adresa ta de mail sau numele si nu vom trimite mai mult de 2-3 emailuri lunar.

Preambulul A.A.

logo-aa  Alcoolicii Anonimi sunt o comunitate de bărbaţi şi femei care îşi împărtaşesc experienţa, puterea şi speranţa, cu scopul de a-şi rezolva problema comună şi de a-i ajuta şi pe alţii să se însănătoşească de pe urma alcoolismului. Singura cerinţă pentru participare ca membru este dorinţa de a înceta băutul. AA-ul nu percepe nici cotizaţii, nici taxe de înscriere, ne finanţăm prin contribuţiile noastre. AA nu se afiliază nici unei secte, nici unei formaţiuni religioase sau politice, nici unei organizaţii sau instituţii; ei nu doresc să se angajeze în nici o controversă; nu sprijină şi nu contestă nici o cauză. Scopul nostru primordial este acela de a rămâne abstinenţi şi de a-i ajuta pe alţi alcoolici să ajungă la abstinenţă.(Copyright © The AA Grapevine, Inc. Reprodus cu permisiune)