Citim ce am scris despre Noi Înșine...

×

Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 434

sau cum să trăiești cu un alcoolic și să te bucuri de viață (mărturia unei soţii de alcoolic)

 

În data de 11 noiembrie 2007 am participat pentru prima dată în viaţa mea la o întâlnire a Alcoolicilor Anonimi, alături de soţul meu alcoolic. Când mi-a venit rândul să mă prezint am spus: “Mă numesc S. şi sunt co-dependentă.” La vremea aceea am spus un adevăr de care abia mai târziu am devenit conştientă. Citisem cu două zile în urmă de la data respectivă un material primit de la un preot despre alcoolism şi co-dependenţă. 

După părerea mea, co-dependent înseamnă co-participant la boala numită alcoolism. De unde era să ştiu că această co-participare la boală este co-îmbolnăvire, iar boala nu este altceva decât suferinţa suferită alături de suferind.

Viaţa este incontrolabilă datorită neputinţei în faţa vieţii celui pe care-l iubeşti. Alcoolismul este icontrolabil. Cum poţi atunci să controlezi ceva ce nu poate fi controlat?

Am aflat ulterior că boala este psihică, este progresivă şi mai mult decât atât este cronică, nu are vindecare. Alcoolicul nu se vindecă de alcoolism astfel încât să devină un băutor normal, niciodată. Singura soluţie: abstinenţa totală şi recuperarea. Aceste informaţii mi-au lipsit şi încă sunt multe soţii şi mame care nu ştiu nimic despre alcoolism ca boală.

Acum ştiu că mă luptam cu morile de vânt şi evident că luptam împotriva sănătăţii mele. Am încercat toate lucrurile prin care credeam că-l pot schimba pe soţul meu. Mai întâi mă impuneam, prin confruntări, prin discuţii aprinse, avertizări, ameninţări, apoi mă detaşam forţat prin evitare şi lipsa de comunicare, ca mai târziu, să-l controlez, monitorizându-i toate mişcările, fără nici un rezultat.

Luam hotărâri după hotărâri şi iarăşi le schimbam. După atitudini protectoare prin care-i scuzam alcoolicului comportamentul şi i-l acopeream cu tot felul de minciuni, urmau atitudini acuzatoare, prin care mânia acumulată, frustrările şi teama se făceau sesizate. Eram, sub masca seninătăţii, o persoană plină de griji şi focalizată, în exclusivitate, pe alcoolic. Tot ce aveam de dăruit era ingrijorarea mea. Copiii mei au simţit aceste lucruri. 

După 20 de ani de consum fizic şi psihic lângă alcoolicul meu şi după multe încercări disperate de a găsi soluţii în situaţii de tot felul, am găsit în sfârşit, pentru mine o oază de linişte: CREDINŢA. Am auzit ceva ce mi-a pătruns inima: ”Oferta de iubire a lui Dumnezeu este nelimitată”. Pentru prima dată eram curioasă spre o iubire pe care mi-o refuzasem. Nu-mi puteam explica această atracţie.

Mai târziu, prin 2008, am aflat la grupul Al-Anon (Alt Anonim), unde am cunoscut multe soţii de alcoolici, că boala de care sufăr nu este numai rezultatul convieţuirii cu un soţ alcoolic ci şi focalizarea pe suferinţă. Într-o carte de specialitate scria: “Co-dependentul este dependent de suferinţă.” Am fost şocată. De aceea n-am fost în stare să-l părăsesc? De aceea în afara lui, nu mai ştiam să mă bucur, să trăiesc? El îmi controla emoţiile, inconştient? Sunt intrebări care au apărut…

Toată viaţa mea a fost ori rezistenţă, ori capitulare. N-am putut înţelege VIAŢA ca DAR. În schimb, începeam, o dată cu participarea la întâlnirile Al-Anon, să înţeleg că preocuparea mea exagerată pentru ceilalţi o aveam încă din copilărie când, frecvent, eram trimisă să-mi spionez tatăl prin bufete şi restaurante. Am dezvoltat comportamente de adaptare într-un mediu familial cu multă durere emoţională şi stres. Am afişat încă din adolescenţă, o faţă veselă, zâmbitoare, pentru a ascunde cât mai adânc suferinţa unei realităţi dureroase. Mi-am negat sentimentele într-atât încât mi-am pierdut abilitatea de a le exprima. Comunicarea mea compulsivă ascundea o suferinţă tăcută.

M-am căsătorit, evident inconştient, cu un alcoolic. Aveam 19 ani. În anii de căsnicie suferinţa era la ea acasă, dar entuziasmul tinereţii noastre o minimaliza. Mi se părea normal faptul de a bea chiar dacă această situaţie durea. Auzeam între prietene: “Nu-ţi face probleme, aproape toţi bărbaţii beau!”… cuvinte confirmate, de altfel, în copilăria mea (tatăl, bunicul şi fraţii mamei, fiind mari consumatori de alcool).

Acum, îmi identific încă tipare contraproductive: de stimă de sine scăzută, de tendinţa spre perfecţionism, de autocritică dură, de nevoie de aprobare din exterior şi de tulburare în alimentaţie. Am învăţat că nu pot schimba pe nimeni. Dar pot schimba felul în care-i las pe ceilalţi să mă afecteze.

Mă bucur că există Al-Anon. Este o a doua oază. De SPERANŢĂ. Aici mă vindec de suferinţă. Aici învăţ să nu mă scufund în autocompătimire, să privesc viaţa cu detaşare ca Dumnezeu să poată lucra în ea, să le acord celorlalţi libertatea de a greşi şi să conştientizez că schimbarea a început să se producă exact în momentul în care am acceptat totul aşa cum este.

Pământul este plin de oaze, dar ochii mei nu le-au văzut până acum. Îmi iubesc trecutul că a fost profesorul meu. Îmi iubesc tatăl, soţul şi fii. Iubesc viaţa şi nu-mi doresc nimic din ce nu am. Am găsit multă bogăţie în simplitatea ei. Cu cât îţi simplifici propriul stil de viaţă cu atât eşti mai bogat în a dărui.

Nu sunt foarte sigură pe mine nici acum, dar sunt sigură pe Dumnezeu căci El nu risipeşte nimic.

 

                                                                Membră Al-Anon, Beclean

 

Ultima modificare Luni, 19 Ianuarie 2015 13:57
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Postare articole

Pentru a adăuga un articol trebuie să te loghezi aici

Dacă dorești să te implici și nu ai cont... inscrie-te aici

Stai in legatura cu noi

Inscri-te aici si primesti in casuta ta de mail articole din revista noastra! Bucura-te de abstinenta cu Noi Insine. Nu vom folosi si nu vom furniza adresa ta de mail sau numele si nu vom trimite mai mult de 2-3 emailuri lunar.

Preambulul A.A.

logo-aa  Alcoolicii Anonimi sunt o comunitate de bărbaţi şi femei care îşi împărtaşesc experienţa, puterea şi speranţa, cu scopul de a-şi rezolva problema comună şi de a-i ajuta şi pe alţii să se însănătoşească de pe urma alcoolismului. Singura cerinţă pentru participare ca membru este dorinţa de a înceta băutul. AA-ul nu percepe nici cotizaţii, nici taxe de înscriere, ne finanţăm prin contribuţiile noastre. AA nu se afiliază nici unei secte, nici unei formaţiuni religioase sau politice, nici unei organizaţii sau instituţii; ei nu doresc să se angajeze în nici o controversă; nu sprijină şi nu contestă nici o cauză. Scopul nostru primordial este acela de a rămâne abstinenţi şi de a-i ajuta pe alţi alcoolici să ajungă la abstinenţă.(Copyright © The AA Grapevine, Inc. Reprodus cu permisiune)