Citim ce am scris despre Noi Înșine...

Am început să consum alcool numai după vârsta de 18 ani. Acest lucru se datorează faptului că în familia mea nu se consuma deloc alcool.

     Din 1960 când eu aveam şase ani, capul familiei a decis ca nici el nici membrii familiei lui să nu consume alcool. 

În acest an tatăl meu împlineşte 80 de ani de viaţă şi are 50 de ani de abstinenţă.

Prietenia mea cu alcoolul a început după ce am fost nevoit să muncesc într-o cooperativă meşteşugărească, unde am cunoscut colegi şi prieteni cu experienţă în consumul de alcool.

Cu toate că meseria era bună şi bănoasă am avut dezamăgiri pentru că nu am putut din diverse motive să-mi continui studiile. Am terminat totuşi liceul la 28 de ani.

Mi-a plăcut mult muzica şi visam să termin o şcoală de muzică. Acest vis nu s-a împlinit, dar fiind membru în diverse formaţii de muzică, orgoliul de muzician îmi era satisfăcut.

Condiţiile unui consum de alcool constant le aveam create, aşa că mă complăceam în acea stare. Eram tânăr, eram o vedetă locală, alcoolul curgea peste tot, aşa că până la băutul compulsiv, nu a fost decât un pas.

Nu mi-am dat seama că prin consumul meu problematic pot deveni dependent.

Responsabilitatea profesională nu îmi permitea să consum zilnic alcool, aşa că aveam un consum de tip ’’rar dar bine’’. Acest lucru însemna că mi se întâmpla să treacă 3-5 săptămâni fără să consum de alcool, după care urma o perioadă de consum continuu de două sau mai multe zile.

  Eram conştient căci consumul meu de alcool este problematic şi că trebuie să fac ceva în acest sens.

M-am căsătorit şi în ideea că o viaţă de familie m-ar putea schimba în bine. Într-adevăr consumul meu de alcool s-a redus considerabil. 

Din nefericire, în perioadele de consum, nu eram singurul care sufeream. Familia mea precum şi cei din jur sufereau mult mai mult decât mine. Fără acceptarea din partea familiei a situaţiei în care eram uneori şi fără sprijinul familiei, cred că astăzi nu mai existam.

Perfidia bolii numită alcoolism punea stăpânire pe mine din ce în ce mai mult.

Decizia familiei de a rămâne alături de mine a însemnat enorm.

Simţeam că sunt din ce în ce mai neputincios în faţa alcoolului şi că în perioadele de consum toţi cei din jurul meu suferă foarte mult.

Odată cu conştientizarea bolii şi cu înaintarea în vârstă, perioadele de consum se răreau, dar nu dispăreau în totalitate. 

Întâlnirea cu grupul de Alcoolici Anonimi din Beclean mi-a dat o speranţă în plus pentru soluţionarea problemei mele cu alcoolul.

Datorită suportului familiei şi participarea la întâlnirile grupului A.A. am avut perioade mari de abstinenţă unele ajungând până aproape de doi ani. 

În acest timp am participat ca voluntar la programele Asociaţiei Identitate, în special la programul destinat persoanelor private de libertate din penitenciarul Gherla unde am întâlnit multe victime ale consumului de alcool. 

Am conştientizat multe lucruri care m-au adus în această situaţie, am descoperit în mine multe capacităţi şi bune şi rele.

Faptul că după aproape 2 ani de abstinenţă am avut două recăderi (pentru care nu e nimeni vinovat decât eu şi neputinţa mea de consum controlat), mă face să privesc adevărul cu mult mai multă luciditate.

 Adevărul pentru mine este că credinţa mea de a putea controla alcoolul este o iluzie. 

Adevărul pentru mine este că alcoolul nu mai are ce căuta în jurul meu şi în mintea mea pentru tot restul vieţii.

Adevărul pentru mine este că sigurul mod de a trăi este abstinenţa totală.

Adevărul este că alcoolul în viaţa mea şi a celor din jurul meu creează durere care greu poate fi suportată.

Adevărul este că pentru mine procesul de vindecare nu se încheie la o dată anume ci este veşnic.

Cunosc oameni care au reuşit să-şi rezolve această problemă şi astfel am decis şi eu că nu mai vreau să consum alcool.

Nu am consumat alcool şi nu am fumat deloc până la 20 de ani, când eram în armată.

Într-un fel m-am îndepărtat de alcool, pentru că aveam în familie doi fraţi alcoolici de-ai mamei mele.

În familia bunicii alcoolul era ca la el acasă, pe fondul unor serate boeme, de jocuri de remi şi cărţi pe bani, cu intelectualii comunei.

Nu ştiam că am un fond genetic şi sunt predispus spre alcoolism.

Comportamentul meu adictiv a ieşit la iveală repede. Făceam totul compulsiv, dictat de plăceri imediate şi bazat pe decizii pripite.

Credeam că pot face ce făceau alţii, în jumătate timpul. Învăţam în timpul studenţiei şi pentru mine şi pentru soţia mea. M-am însurat la 21 de ani, din joacă. Puştoaica de 19 ani ce îmi era soţie plutea şi ea cu mine “într-un zbor pe care-l numeam viaţă”.

La 22 de ani aveam un copil, cu care nu ştiam ce să fac. Noroc că l-a crescut bunica soţiei. Eu ştiam doar să-i cânt muzică folk.

Am început să beau mai puternic după angajare. Cred că la 30 de ani eram deja alcoolic. Începeam să lipsesc mult de acasă pentru alcool. Pe al doilea copil îl duceam cu noi la chefuri. La 31 de ani am încercat să mă schimb prin fuga dintr-un oraş în altul. Mi-am schimbat şi serviciul. Soţia mea simţea că ceva nu e în regulă cu mine.

Cercurile de familii în care se consuma alcool sunt peste tot.

Până în 2001 excelam în chefuri cu alcool. Soţia mea  a rămas alături de mine în încercările ei de a mă schimba.

În 2001 am primit un mesaj de la fiul cel mai mare în care îngerii din Cer îi spuneau să înveţe de la ei credinţa în Dumnezeu. Băiatul spunea: “Tati nu mai bea. Isus nu poate locui cu noi”. Am crezut că este nebun şi l-am internat la psihiatrie. După un an, datorită suferinţei am început  să-L caut pe Dumnezeu şi să-I cer ajutorul. Am început să-L descopăr pe Dumnezeu împreună cu un preot deosebit, atipic care a reuşit să mă facă să conştientizez valoarea vieţii.

Chiar dacă am început să fiu atras de Dumnezeu, nu am încetat consumul de alcool. 

Nu ştiam că sunt bolnav şi că boala mea este progresivă.

Comportamentul meu iraţional şi adictiv m-a adus în situaţia de a avea în 2004 şapte credite la bănci. Câteva sute de milioane le dădeam pe beţii în fiecare an.

Mă intreb acum de ce am ajuns în asemenea punct, aproape pe fundul prăpastiei, de ce n-am realizat că alcoolul îmi ruinează viaţa pe toate planurile. Acum ştiu că de fapt eu nu cunoşteam altă cale, era singura cale pe care am învăţat-o.

Ştiam că din cauza dependenţei mele de alcool mi-am pierdut libertatea. Mă durea când vedeam suferinţa pe care o creez în familie. Ştiam şi vedeam suferinţa copiilor şi a soţiei. Întrevedeam chiar dezastrul spre care mă îndreptam şi totuşi nu puteam face nimic. 

Voinţa mea îmi era anihilată de boală, puterea mea de a alege era distrusă de dependenţa pe care o simţeam ca pe o entitate.

Periodic punea total stăpânire pe mine, pe mintea mea, iar vocea din mintea mea era vocea dependenţei. De multe ori o auzeam: “Nu vezi ce serviciu greu ai, nu vezi că tu eşti singurul care lucrezi, meriţi să bei un coniac, meriţi să te răsfeţi, mai lasă-i încolo de paraziţi. De ce să-ţi refuzi plăcerea de a bea un vin bun, indiferent cât de scump e, doar nu lucrezi pe nasturi.”

Şi astfel mă identificam cu vocea dependenţei şi mergeam drept în primul restaurant fără să mă mai intereseze altceva. Sigur că, apoi urmau celelalte etape ale bolii alcoolismului, ce se declanşau pe rând şi ţineau vreo trei zile.

Alteori, dependenţa îmi evita complet mintea şi descopeream că eram beat într-un bar cu paharul în mână şi mă întrebam: “ Cum naiba am ajuns să beau, când de fapt îmi propusesem să fac cu totul altceva?” 

Am ajuns să cred că băutura îmi este obligatorie pentru ca să trăiesc.

În toamna lui 2007, când nu mai ştiam unde să mă îndrept, când durerea mea şi a familiei mele a ajuns la limita suportabilităţii, am acceptat că am nevoie de ajutor. L-am căutat şi l-am găsit la Alcoolicii Anonimi.

Acum am peste șapte ani de viaţă în abstinenţă, cea dinainte nu o pot numi aşa viaţă.

Am conştientizat că sunt bolnav de alcoolism. Pe măsură ce conştientizarea mea creşte puterea dependenţei slăbeşte. 

Ştiu că alcoolismul nu se vindecă, niciodată. Un alcoolic rămâne alcoolic toată viaţa.

În schimb, mă vindec de ruşine şi de dorinţa de a bea. Degeaba nu bei dacă dorinţa de a nu bea nu este definitivă.

Nenorocirea la un alcoolic nu este că nu vrea să dorească altceva ci este că nu ştie alte dorinţe. Cu greu învăţ acum să am alte dorinţe.

Acum, în abstinenţă, îmi doresc să fiu mai mult decât un om scăpat din ghearele alcoolului, îmi doresc să fiu un om liber de dependenţe.

De un 6 ani şi jumătate nici nu mai fumez. Am inceput sa fac o diferenţă între ce inseamnă “scăpat” şi ce inseamnă “liber”.

Cel scăpat fuge, cel liber nu are pentru ce să fugă. 

 

                                        Mircea, alcoolic, AA Sens Unic Beclean

Postare articole

Pentru a adăuga un articol trebuie să te loghezi aici

Dacă dorești să te implici și nu ai cont... inscrie-te aici

Stai in legatura cu noi

Inscri-te aici si primesti in casuta ta de mail articole din revista noastra! Bucura-te de abstinenta cu Noi Insine. Nu vom folosi si nu vom furniza adresa ta de mail sau numele si nu vom trimite mai mult de 2-3 emailuri lunar.

Preambulul A.A.

logo-aa  Alcoolicii Anonimi sunt o comunitate de bărbaţi şi femei care îşi împărtaşesc experienţa, puterea şi speranţa, cu scopul de a-şi rezolva problema comună şi de a-i ajuta şi pe alţii să se însănătoşească de pe urma alcoolismului. Singura cerinţă pentru participare ca membru este dorinţa de a înceta băutul. AA-ul nu percepe nici cotizaţii, nici taxe de înscriere, ne finanţăm prin contribuţiile noastre. AA nu se afiliază nici unei secte, nici unei formaţiuni religioase sau politice, nici unei organizaţii sau instituţii; ei nu doresc să se angajeze în nici o controversă; nu sprijină şi nu contestă nici o cauză. Scopul nostru primordial este acela de a rămâne abstinenţi şi de a-i ajuta pe alţi alcoolici să ajungă la abstinenţă.(Copyright © The AA Grapevine, Inc. Reprodus cu permisiune)